- Dosarul deschis în urma furtului comis la muzeul olandez în care erau expuse obiecte de aur, piese ale tezaurului dacic al României, va fi preluat de Parchetul General.
- Expoziția a inclus 673 de bunuri arheologice din metale prețioase, provenind din patrimoniul național al României.
„În cursul zilei de astăzi, 25 ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat despre faptul că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția ,,Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului”, a avut loc o explozie, iar - din primele evaluări - această explozie a avut drept scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului, de unde au fost sustrase piese din tezaurul dacic al României.
În urma analizării situației de fapt, a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi al materiilor explozive.
Dosarul va fi preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cercetările urmând a fi efectuate de către procurori din cadrul PÎCCJ și ofițeri de poliție și specialiști din Inspectoratul General al Poliției Române.
Împreună cu autoritățile din Olanda, se depun toate diligențele pentru soluționarea cazului, fiind activate și mecanismele de cooperare judiciară internațională.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii”, au informat reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Citiți și: Coiful de Aur de la Coţofeneşti și alte piese din tezaurul dacic a fost furat dintr-o expoziție din Olanda, în urma unei explozii de lângă Muzeul Drents, din Assen, unde era expus
Ministerul Culturii a confirmat, sâmbătă după-amiază, că în urma acestui jaf, au fost sustrase patru piese valoroase din expoziție: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV î.Hr.) și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia (din a doua parte a secolului I î.Hr.), unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României.
Coiful a fost descoperit în anul 1928 în satul Coțofenești, comuna Poiana Vărbilău, județul Prahova,de către un elev al școlii primare din localitate. Este o piesă din aur masiv, cântărind 770 grame, aproape intactă, căreia îi lipsește doar partea superioară a calotei. În rest niciun detaliu de decor nu este deteriorat, ceea ce o face și mai valoroasă. Coiful a devenit piesă emblematică din tezaurul dacic al României.
Expoziția a inclus 673 de bunuri arheologice din metale prețioase, provenind din patrimoniul național al României. Proiectul expozițional a fost realizat în parteneriat cu mai multe muzee din România, inclusiv Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Național Secuiesc. Expoziția, deschisă publicului din 7 iulie 2024 și vizitată de aproximativ 77.000 de persoane, urma să se închidă pe 26 ianuarie 2025.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană