Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual
  • Procurorii DIICOT fac 65 de percheziții, astăzi, în țară și în Principatul Monaco.
  • Descinderile vizează peste 70 de persoane fizice și juridice.
  • Ancheta se referă la afacerea Nordis.

Potrivit G4media, acțiunea DIICOT vizează, printre alții, firma Nordis și pe patronul acesteia, Vladimir Ciorbă – soțul fostei șefe PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol.

Perchezițiile au loc la mai puțin de două săptămâni după ce, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Ciorbă lansa acuzații grave la adresa PNL și a primarului din Sinaia, reclamând că, în stațiunea prahoveană, proiectul companiei sale ar fi fost blocat ani la rând.

Citiți și: Nordis-Sinaia. Acuzații grave formulate de Vladimir Ciorbă împotriva lui Vlad Oprea și PNL: „Proiectul a fost blocat patru ani”. Declarațiile complete

Compania a intrat în atenția opiniei publice în toamna anului trecut, în urma unei anchete a jurnaliștilor de la Recorder, care dezvăluia o posibilă înșelăciune de proporții în domeniul imobiliar.

Citiți și: Schema Nordis. Milioane de euro plătite de români pe apartamente care au rămas doar pe hârtie

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, pun în aplicare, luni, 65 de mandate de percheziţie domiciliară, pe teritoriul României şi Principatului Monaco (63 în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud şi Prahova), într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

Citiți și: VIDEO. Zeci de percheziții DIICOT, în România și Principatul Monaco. Cum au reușit câțiva indivizi să delapideze aproape 200 de milioane de euro

Update. Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost duși de procurorii DIICOT la audieri.

Update. La sediul central al DIICOT a ajuns și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu. Aceasta ar fi unul dintre notarii anchetați în dosar.

Back To Top