- Polițiștii au anunțat, luni, că au fost luate măsuri preventive față de femeia de 29 de ani care s-ar fi aflat la volanul Bentley-ului implicat în accidentul de vineri dimineață, soldat cu rănirea a două persoane.
Tânăra din Ploiești care a provocat accidentul de pe Bd. Independenței se urcase la volan fără a avea permis de conducere. Totodată, în urma testării acesteia, polițiștii au descoperit că se afla sub influența băuturilor alcoolice, etilotestul indicând o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma probatoriului administrat, față de femeia de 29 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, a informat, luni, IJP Prahova.
Citiți și: Femeia care a provocat accidentul cu victime de vineri dimineață, de pe Bd. Independenței,nu avea permis și era beată
În urma accidentului au ajuns la spital femeia, dar și un pieton rănit după ce aceasta a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un autoturism parcat, pe care l-a împins câțiva metri, până la o trecere de pietoni.
Foto: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană