-
Giggle, o aplicație inovatoare descrisă drept „un Tinder al joburilor”, s-a lansat oficial în România și anunță că va oferi o soluție digitală care conectează companiile cu lucrătorii pentru sarcini temporare.
-
După succesul înregistrat în Ungaria, unde platforma a facilitat ocuparea a peste 70.000 de locuri de muncă pe zi, Giggle își propune să transforme piața muncii și în România.
La doar două luni de la extinderea în România, platforma a atras deja peste 7.000 de lucrători și 40 de angajatori parteneri din industriile HORECA, logistică și retail, la nivel național. Ospătarii, hostesele și manipulanții de marfă se numără printre cele mai căutate joburi.
„Giggle a apărut în contextul creșterii economiei gig. Acest concept a început să câștige popularitate în Europa de Sud-Est odată cu apariția aplicațiilor precum Bolt, Uber, Fiverr sau Upwork. Rata relativ ridicată a șomajului și costurile mai reduse cu forța de muncă în această regiune au făcut ca joburile gig să devină o opțiune atractivă, în special pentru tineri.
Orașe precum București, Belgrad și Sofia au devenit adevărate huburi pentru servicii de ride sharing sau livrare de alimente, oferind mii de oportunități de muncă flexibilă. Pandemia de COVID-19 a accelerat și mai mult această tendință, fiind susținută de inițiativele de transformare digitală promovate la nivelul Uniunii Europene. Numărul lucrătorilor din acest sector în toate statele membre va ajunge la 43 de milioane de persoane, de la 28,3 milioane cât erau în 2022.”
- transmit reprezentanții Giggle, printr-un comunicat de presă remis redacției Actualitatea Prahoveană.
O soluție pentru provocările pieței muncii post-pandemice?
După pandemie, multe companii din sectoare precum HORECA, logistică, retail sau livrări s-au confruntat cu dificultăți în planificarea și gestionarea personalului. „Giggle permite fragmentarea sarcinilor, adică împarte munca în ture mai mici și ușor de gestionat care sunt apoi publicate pe platformă, iar aceste oportunități de muncă devin accesibile publicului mai larg. Astfel, Giggle ajută la crearea de lichiditate pe piața muncii, și oferă angajatorilor posibilitatea de a găsi rapid forța de muncă de care au nevoie”, se mai arată în comunicatul citat.
Platforma se recomandă ca fiind ideală pentru locuri de muncă ce nu necesită training extins, oferindu-le angajatorilor posibilitatea de a găsi rapid candidații potriviți. În același timp, lucrătorii beneficiază de oportunități flexibile de muncă, diversificarea surselor de venit și o mai mare independență financiară.
Cum funcționează Giggle?
Companiile postează anunțuri cu detalii clare despre job: titlul, remunerația, locația și programul. Lucrătorii interesați pot aplica direct, iar angajatorii pot evalua candidații pe baza profilurilor acestora. După finalizarea sarcinilor, angajatorii oferă evaluări (între 1 și 5 stele) și feedback, crescând astfel transparența și eficiența selecției.
„Credem că fiecare persoană merită șansa de a lucra într-un mod care să se potrivească cel mai bine circumstanțelor lor de viață—fie că sunt studenți, persoane care lucrează în paralel cu un job full-time sau cei care se bazează pe munca gig ca sursă principală de venit. Misiunea noastră este să oferim oamenilor mai multe opțiuni și flexibilitate în munca lor, ajutându-i să prospere, să se dezvolte personal sau să-și îndeplinească visurile. Obiectivul Giggle este să transforme radical piața muncii din țară, creând oportunități care să permită angajatorilor să își acopere flexibil necesarul de personal, în timp ce lucrătorii pot câștiga venituri suplimentare fără a se angaja pe termen lung”, transmite Sebestyén Ádám, co-fondator Giggle.
Conceptul Giggle a prins contur în mai 2022, iar lansarea primei versiuni web a aplicației a avut loc în decembrie același an. Varianta pentru mobil a devenit disponibilă în octombrie 2023. În noiembrie 2024, platforma a atins pragul de 100.000 de lucrători zilieri și 2.000 de companii partenere în Ungaria.
Fondatorii susțin că au ales să își extindă produsul și în România datorită similitudinilor care există cu piața din Ungaria, atât în ceea ce privește nevoile pieței, cât și în procesul legislativ. Până acum, Giggle a facilitat ocuparea a peste 70.000 de locuri de muncă.
Platforma poate fi accesată online pe site-ul gigglework.ro sau prin aplicațiile disponibile în Google Play și App Store.
Citește și: Comisia Europeană va interzice în UE opt utilizări ale inteligenţei artificiale
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană