- Liceenii care vor studia în colegiile militare vor avea posibilitatea să opteze pentru a avea în orar Limba rusă.
Solicitarea către Ministerul Educației, de a introduce Limba rusă în planurile-cadru pentru colegiile militare, ar fi venit direct de la Ministerul APărării.
„E o decizie rațională, pentru că armata română trebuie să știe, limba potențialilor adversari”, potrivit surselor citate de Știrile ProTV.
Elevii colegiilor militare vor putea învăța Limba rusă de la clasa a IX-a și până la absolvire, câte o oră pe săptămână, aceasta urmând să fie disciplină opțională, ca Limba modernă 3. Ea este menționată explicit în proiectul noilor planuri cadru, pe lângă engleză și francez, cursanții liceelor militare fiind singurii pentru care limbile moderne sunt stabilite exact.
„Toate institutele de învățământ militar au această opțiune. Înțelegi oamenii care vorbesc această limbă, a declarat, pentru sursa citată, Aurel Constantin Soare, directorul Colegiului Mitar „Dimitrie Cantemir” Breaza.
În țară funcționează cinci colegii care pregătesc elevi în vederea admiterii la Academia Militară. Este vorba despre licee de la Breaza, Câmpulung Moldovenesc, Constanța, Craiova și Alba Iulia.
Citiți și: ADMITERE 2025. Au început înscrierile pentru colegiile militare. Câte locuri sunt disponibile la Breaza
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană