- Adăpostul de noapte din Ploiești a fost utilizat, în ultimele zile, de zeci de oameni fără locuință, alungați din culcușurile obișnuite de temperaturile tot mai scăzute.
- În următoarea perioadă va fi și mai frig, iar autoritățile fac apel la cetățeni să semnaleze cazurile care ar putea avea nevoie de ajutor.
Prognoza anunță șase zile de ger, iar sudul și estul țării vor fi zonele cu cele mai scăzute temperaturi, negative inclusiv pe timpul zilei.
„Dacă observați persoane fără adăpost care au nevoie de ajutor, semnalați imediat Poliției Locale Ploiești la 0244/954”, solicită reprezentanții municipalității care anunță că, de la sfârșitul săptămânii trecute, aproximativ 70 de persoane au venit de bunăvoie la Centrul Social de Urgență pentru a se adăposti de frig.
Centrul are o capacitate de 44 de locuri și este administrat de Primăria Ploiești. Acesta funcționează pe Bd. Petrolului din Ploiești, oferind beneficiarilor găzduire temporară pe timp de noapte; igienizare, haine de schimb și ceai cald în sezonul rece; consiliere și sprijin pentru reintegrare socială; o masă caldă pe săptămână, oferită în parteneriat cu Protoieria Ploiești Nord; donații de alimente și haine din partea organizațiilor partenere.
Citiți și: După ninsori urmează aproape o săptămână de ger
„Poliția Locală și Serviciul de Ambulanță asigură transportul persoanelor fără adăpost către centru, acolo unde beneficiază de condiții decente și siguranță”, menționează reprezentanții Primăriei Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană