Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

incendii de vegetație
Categorie: Actual
  • Pompierii au intervenit deja, de la începutul anului, la stingerea a peste 100 de incendii de vegetație, iar greul abia acum începe, odată cu startul curățeniei de primăvară și al lucrărilor agricole.
  • Reprezentanții ISU Prahova avertizează că pericolul este mai mare de al an, inclusiv din cauza schimbărilor climatice.
  • Aceste incendii, pe lângă faptul că implică mobilizarea a numeroase resurse, sunt extrem de periculoase întrucât se pot extinde rapid, pot provoca pagube uriașe și chiar victime, așa cum s-a întâmplat în câteva cazuri, în ultimii ani.

Numărul incendiilor de vegetație a crescut semnificativ în ultimii ani. ISU Prahova a prezentat, vineri, un raport din care reiese că, dacă în 2014, pompierii prahovean interveneau la sub 300 de astfel de evenimente anual, din 2019 încoace numărul a ajuns peste 800 sau chiar peste 1000. „Depinde de cât de secetos este anul. Clima s-a schimbat în zona noastră. Înainte incendiile de vegetație apăreau în perioada martie septembrie, acum avem cazuri până în noiembrie - decembrie”, a declarat col. Cosmin Nicolae Elisei, împuternicit inspector șef ISU Prahova.

Acesta a menționat că, în zonele în care ponderea intervențiilor este mare, echipe mixte ale instituției fac verificări și organizează patrule, iar autoritățile locale sunt instruite permanent să informeze populația cu privire la modalitățile de prevenire a incendiilor de vegetație.

Din analiza efectuată se specialiștii din cadrul ISU Prahova, principalele cauze generatoare de incendii de vegetație uscată și miriști au în prim plan factorul uman și sunt reprezentate de utilizarea cu intenție a focului deschis pentru arderea miriștilor ori pentru igienizarea terenurilor de vegetație uscată, respectiv de neglijența în utilizarea focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor ori aruncarea la întâmplare a resturilor aprinse de țigări.

În perioada 2014-2024, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova au fost înregistrate un număr de 6612 incendii de vegetație uscată, în urma cărora au fost rănite 6 persoane, alte 2 persoane  pierzându-și viața. Mai mult de o treime dintre acestea au fost înregistrate în 2019 și 2022: peste 1.100 de intervenții pe an. În perioada ianuarie – decembrie 2024, structurile de intervenție au intervenit pentru gestionarea a 808 incendii de vegetație uscată, miriște, păduri și culturi de păioase, însumând o suprafață afectată de 3296,75 ha, mai arată bilanțul prezentat azi de ISU Prahova.  „În anul 2025, o creștere a numărului incendiilor de vegetație uscată a fost sesizată în cursul lunii martie, până în prezent fiind înregistrate peste 100 de astfel de incendii, iar efectele acestora față de mediul înconjurător nu sunt de neglijat. Incendiul cu cea mai mare amploare a avut loc în data de 10 martie 2025, pe raza orașului Breaza, fiind afectată o suprafață de peste 3 ha de pădure”, se arată în bilanțul prezentat azi de conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.

Citiți și: Un incendiu de vegetație afectează trei hectare de pădure, în zona Breaza. Pompieri, voluntari și pădurari acționează la fața locului

Normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate, iar nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Săptămânal, ISU transmite situația către APIA, instituția care poate identifica proprietarii și decide cu privire la oprirea sprijinului acordat celor care au recurs la curățarea terenurilor prin incendiere.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Foto ilustrație

Back To Top