- Schimbare la conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Luni a fost, pentru dr. Bogdan Nica, ultima zi în funcția de manager al unității sanitare, pe care o ocupă din octombrie 2020.
Bogdan Nica a fost numit manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești după un scurt mandat la conducerea DSP Prahova, început odată cu debutul pandemiei Covid, și a coordonat administrarea celei mai mari unități sanitare din județ aproape pe tot parcursul crizei epidemiologice, fiind reconfirmat în funcție prin concurs, în martie 2021. Mandatele sale la SJU au fost marcate de provocările uriașe din perioada pandemiei, dar și de proiectele de modernizare a spitalului, inaugurarea unei noi Unități de Primiri Urgențe, respectiv decizia privind includerea Maternității Ploiești în structura SJU, ca secție a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Citiți și: Blocul operator de la Spitalul Județean a fost modernizat. Investiție de peste 11 milioane de euro
În vara anului trecut, acesta a candidat pentru funcția de primar al municipiului Ploiești, din partea PNL, iar în toamnă s-a aflat pe lista liberalilor pentru Camera Deputaților.
Citiți și: Bogdan Nica: „Mulțumesc enorm celor care m-au încurajat în această campanie extrem de grea!”
Luni, pe 31 martie, dr. Nica a anunțat că a fost ultima zi ca manager al SJU Ploiești, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare:
„Ultima zi în funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență «Constantin Andreoiu» Ploiești. Patru ani și jumătate de realizări, dar și de suferințe, de împliniri dar și de dezamăgiri. Una peste alta, s-au întâmplat multe lucruri bune și s-au salvat multe vieți. Știu că mai sunt multe de făcut, că uneori nu am putut să ajut, ca unii au fost supărați sau nemulțumiți. Sunt convins că se putea mai mult, dar vă asigur că am fost condus de cele mai bune intenții și poate e mai bine acum, în spital, pentru pacienții noștrii, pentru colegi și colaboratori.
Din păcate sistemul e defect în multe din atributele lui și va dura mult până la rezolvarea problemelor și la un grad de satisfacție înalt. Sper ca cei ce vor veni la conducerea acestui spital să continue modernizarea si dezvoltarea lui, împreună cu dumneavoastră, pacienții!
Contrar unor insinuări din presă, nu am solicitat prelungirea mandatului de manager care expiră astăzi, tocmai pentru că mi se pare firesc ca noua conducere politică a CJ să numească echipa pe care o dorește în fruntea spitalului și să continue proiectele vitale pentru sănătatea prahovenilor. Acestea fiind zise, mulțumesc încă o dată celor ce m-au sprijinit, dar și celor ce m-au criticat, ferindu-mă de greșeli mai mari. Parafrazând un celebru demnitar britanic, «A man should know when to leave the party»” .
Update. Un economist preia conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești - surse
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană