Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

poliția locală control comerț ambulant cimitire
Categorie: Actual
  • Polițiștii locali au derulat, joi, o acțiune de control în zona cimitirelor Bolovani și Mihai Bravu, verificând activitățile de comerț derulate acolo.

Acțiunea organizată astăzi de Poliția Locală Ploiești a urmărit combaterea comerțului stradal neautorizat, polițiștii verificând agenții comerciali care comercializează flori, lumânări și coroane funerare la intrarea în cimitirele din zona Eroilor și din cartierul Mihai Bravu. 

„Pentru neregulile constatate, polițiștii locali au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1000 lei, luându-se și măsura complementară de confiscare a mărfurilor pentru care vânzătorii nu dețineau documente de proveniență.

De asemenea, polițiștii locali au identificat două autoturisme în parcarea de la Cimitirul Mihai Bravu, care nu aveau valabilă inspecția tehnică periodică, și în care erau depozitate flori și ghivece ale comercianților. În acest caz, s-a anunțat S.C. S.G.U. pentru a se demara procedura de eliberare a domeniului public”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

Citiți și: Actualitatea LIVE. Carmen Gheorghe, director Poliția Locală Ploiești: „Vom reuși să redresăm situația și să readucem instituția pe un făgaș bun”

Foto: Poliția Locală Ploiești

Back To Top
    Follow us!
    Copy Link