- Pompierii militari sunt alertă la acest sfârșit de săptămână, pregătindu-se să intervină, la nevoie, în contextul evenimentelor care vor avea loc de Sărbătoarea Floriilor.
De Florii, numeroși prahovenii sunt așteptați în biserici și localuri, pentru a marca sărbătoarea religioasă sau a-i sărbători pe cei care își celebrează onomastica. Pe fondul aglomerației crește și riscul producerii unor incidente nedorite.
Recomandările pompierilor pentru prahoveni:
- lumânările nu trebuie ţinute în apropierea hainelor şi părului ori a obiectelor combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;
- la parcarea autoturismelor şi autocarelor, țineți cont ca acestea să nu blocheze căile de acces pentru intervenţia autospecialelor pompierilor, în cazul producerii unui eventual incendiu;
- asigurați întreţinerea corespunzătoare, verificările periodice şi remedierea tuturor deficienţelor constatate la instalaţiile electrice, sistemele de încălzire, aparatele de preparat şi încălzit hrană şi coşuri de fum;
- asigurați dotări minime destinate stingerii incendiilor;
- în situaţia izbucnirii unui incendiu, trebuie asigurată operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă 112;
- în locuință, amplasarea lumânărilor și a candelelor aprinse trebuie realizată în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de perdele, materiale lemnoase sau electrocasnice.
Citiți și: Procesiuni de Florii, în weekend, la Ploiești. Pe traseu vor fi valabile restricții de circulație
Foto ilustrație (doxologia.ro)