- Două grupuri de tineri care au intrat în conflict pe rețelele de socializare își dăduseră întâlnire la intrarea în București, pentru o reglare de conturi.
- Din fericire, câțiva dintre ei au fost văzuți, cu tot cu arsenalul pe care îl aveau asupra lor, de un cetățean care a alertat Poliția.
12 tineri din Ilfov, 10 dintr ei minori, au fost prinși într-un complex comercial din nordul Capitalei, având asupra lor un întreg arsenal.
„Vineri, 11 aprilie 2025, în jurul orei 15.00, poliţiştii Secţiei 2 din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au intervenit prompt, în urma unui apel la 112, care semnala prezenţa mai multor tineri la o adresă din Sectorul 1, având asupra lor recipiente ce păreau să conţină substanţe inflamabile. Datorită reacţiei rapide a poliţiştilor, la faţa locului a fost confirmată situaţia, iar intervenţia acestora a dus la evitarea unei posibile escaladări a unui conflict între două grupuri de tineri”, a anunţat Poliţia Capitalei.
În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre minori şi tineri cu vârste între 14 şi 19 ani, care aveau asupra lor sticle umplute cu carburant.
De asemenea, în grupul sanitar al unui spaţiu comercial din proximitate, au fost descoperite şi ridicate mai multe obiecte interzise la deţinere: două pistoale de tip airsoft (nesupuse autorizării), o macetă şi alte obiecte contondente.
Potrivit unor surse citate de News.ro, grupul a fost depistat la Ikea Băneasa. Tinerii mâncau, dar înainte de a se așeza la masă ascunseseră în coşul de gunoi de la toaletă 2 pistoale airsoft, o macetă, un pumnal şi un baston de cauciuc. Sticlele umplute cu benzină au fost găsite într-o maşină abandonată în parcare.
„Părinţii minorilor implicaţi, cu vârste sub 16 ani, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă totală în valoare de 2.800 de lei, pentru neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj“, conform Legii 61/1991”, precizează Poliția.
Citiți și: Doi tineri arestați, la Ploiești, pentru trafic de droguri - video link
Din verificari, a reieşit că tinerii sunt din Ilfov şi au venit în Bucureşti să se întâlnească cu un alt grup de tineri, tot din Ilfov, în urma unor conflicte avute în mediul on-line, pe TikTok și Instagram.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană