Categorie: Actual

maternitate-ploiestiPotrivit surselor din Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti, băieţelul găsit abandonat lângă Ploieşti a fost născut sănătos, pe data de 24 noiembrie, şi externat ieri, fără probleme de sănătate. Mama nou-născutului are 22 de ani, potrivit fişei medicale.

 

„Copilul a fost adus la Maternitate astăzi, în jurul orei 10.30, de către un echipaj al Ambulanţei, care, imediat ce a recuperat copilul, a luat legătura cu noi. Asta ne-a permis ca, la sosirea nou-născutului în spital, doctorii să fie pregătiţi pentru a-i acorda de urgenţă îngrijirile medicale. Copilul avea, când a fost adus, o temperatură a corpului de 27 de grade Celsius şi a fost imediat internat la Terapie Intensivă, unde a fost stabilizat, iar în prezent, este bine. Băieţelul s-a născut sănătos, cu o greutate de 3.000 de grame, cu notă foarte mare”, ne-a declarat dr. Călin Boeru, managerul Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploieşti.

„Potrivit datelor pe care le deţinem, mama are 22 de ani, este necăsătorită şi are studii”, ne-a mai dezvăluit managerul maternităţii. Poate acesta este şi motivul pentru care gestul tinerei a şocat, medicii susţinând că cea mai bună soluţie pentru copil ar fi fost să îl lase în maternitate, nu să îi pună viaţa în pericol.

Între timp, a apărut şi prima familie interesată de copilul abandonat. Purtătoarea de cuvânt a Direcţiei Generale de Finanţe Publice Prahova, Iulia Dumitraşcu, ne-a spus: „Aş dori să botez acest copil. Este foarte drăgălaş şi simt că trebuie să fac acest gest”.

Până atunci, însă, nou născutul se află în supravegherea asistenţilor sociali şi a medicilor de la Matenitate, iar mama inconştientă a devenit un subiect prioritar al Poliţiei.

 

Back To Top