Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

doi polițiști misiune copil
Categorie: Actual
  • Doi tineri polițiști au avut parte de o misiune specială, zilele trecute. 
  • „Dragoș și Marius, vă mulțumim că ați fost acolo. Ați arătat ce înseamnă să fii OM, înainte de a fi polițist”, le-au transmis colegii din IJP Prahova celor doi polițiști datorită cărora un copil este astăzi în viață.

Cursa pentru viață a celor doi polițiști a început duminică, în mijlocul a ceea ce se anunța a fi o tură de serviciu obișnuită. nu bănuiau că aveau să contribuie, probabil, la salvarea vieții unui copil. Cazul a fost relatat de colegii lor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție:

„Pe un drum dintre Târgșoru Vechi și Strejnicu, duminică, 4 mai 2025, o familie gonea cu sufletul strâns și copilul pe bancheta din spate, în stare gravă. Speranța lor era o ambulanță pe care o căutau cu disperare, în timp ce timpul se scurgea nemilos.

Panica i-a făcut să nu mai țină cont de reguli, dar în fața lor s-a ivit o autospecială de poliție.

Doi polițiști— Dragoș și Marius, din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Blejoi, Postul de Poliție Târgșoru Vechi — au simțit imediat că nu este o simplă încălcare a legii. Au văzut spaima în ochii părinților, au zărit trupul mic și slăbit pe bancheta din spate și au înțeles, fără cuvinte, că trebuie să intervină.

Nu au ținut lecții, nu au dat amenzi. Au pornit girofarurile și au deschis drumul către viață. Au însoțit familia până la punctul de întâlnire cu ambulanța și au rămas acolo, alături de părinți, până când copilul a fost preluat de echipajul medical.

Poate pare puțin. Dar pentru o mamă și un tată care nu știau dacă își vor mai vedea copilul zâmbind, gestul acestor doi oameni în uniformă a fost totul.

Scrisoarea de mulțumire primită la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova ne-a emoționat profund. Sunt momente ca acesta care ne reamintesc că dincolo de uniformă bate o inimă. Că Poliția Română nu înseamnă doar reguli, ci și suflet. Că un gest simplu, făcut la timp, poate însemna diferența dintre teamă și speranță.

Dragoș și Marius, vă mulțumim că ați fost acolo. Ați arătat ce înseamnă să fii OM, înainte de a fi polițist”.

Citiți și: GALERIE FOTO. Polițiștii de la Secția 3 Ploiești, eroii în uniformă pentru cinci copii dintr-o familie sărmană a orașului

Foto: IJP Prahova

Back To Top