- Persoanele cu domiciliul în Ploiești pot solicita, de astăzi, eliberarea cărții electronice de identitate.
- Sistemul a fost extins, de astăzi, în mai multe municipii, după ce inițial a fost disponibil doar în București și Cluj.
Cartea Electronică de Identitate este disponibilă, de joi, și pentru cetățenii cu vârsta de peste 14 ani cu domiciliul în municipiile Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Ploiești și Timișoara.
Potrivit MAI, cetățenii vor avea la dispoziție 23 de ghișee unde se vor putea prezenta pentru efectuarea procedurilor de eliberare a Cărții Electronice de Identitate, pe baza programărilor care pot fi realizate exclusiv online, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/
Până în acest moment, peste 5.500 de persoane, din județul Cluj și din municipiul București, au depus cerere pentru a obține noua carte electronică de identitate, iar aproximativ jumătate dintre ei au intrat deja în posesia noului document.
Cetățenii pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, indiferent de termenul de valabilitate al actualului act de identitate”, menționează reprezentanții Ministerului de Interne.
Prima Carte Electronică de Identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cartea Electronică de Identitate - avantajele utilizării noului tip de document
- Dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene
- Elemente avansate de securitate, care asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate
- Posibilitatea utilizării ca document de călătorie
- Acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.
Citiți și: Bătrân din Ploiești, atacat de un tânăr abia eliberat din închisoare. Individul a fost arestat pentru tâlhărie
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană