- Fostul ministru al Dezvoltării a depus, la Tribunalul Prahova, o nouă cerere de reducere a pedepsei, după cea aprobată de aceeași instanță la finalul lunii aprilie.
Elena Udrea solicită ca pedeapsa să-i fie redusă cu încă 17 zile, fiind vorba, potrivit unor surse citate de Agerpres, de perioada petrecută în Arestul Central și în arest la domiciliu în care a fost cercetată și care a fost soluționat fără a fi dispusă trimiterea în judecată.
Noua solicitare a fost înregistrată pe 6 mai la Tribunalul Prahova și are termen de judecată pe 27 mai.
Citiți și: Pedeapsa primită de Elena Udrea, în dosarul Gala Bute, a fost redusă cu șase luni
La finalul lunii aprilie, aceeași instanță a decis deducerea, din pedeapsa de 6 ani închisoare primită de fostul ministru în dosarul „Gala Bute”, a perioadelor în care fostul ministru a fost arestat preventiv și arestată la domiciliu în România, cea în care Udrea a fost arestată în Republica Costa Rica și în Bulgaria, în total fiind vorba de aproximativ 6 luni pe lângă perioada efectuată din pedeapsa în sine.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană