- Mandatul lui Nicușor Dan, validat de Curtea Constituțională, începe la data la care câștigătorul alegerilor prezidențiale va depune jurământul.
Preşedintele ales Nicușor Dan a mulţumit în discurs românilor care s-au prezentat în număr foarte mare la alegerile din luna mai, dând astfel legitimitate noului șef al statului.
„Vreau să-i asigur pe cetăţenii români că înţeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat. O să fie multe provocări şi sper că vom duce la bun sfârşit toate aceste provocări. Societatea românească a dat dovadă de înţelepciune şi sunt convins că în toată perioada următoare va pune presiune pe schimbarea pozitivă necesară în România. Voi lupta pentru consolidarea instituţiilor statului. Este o necesitate. Voi lupta de asemenea pentru prosperitatea economică a ţării şi voi fi un partener al mediului de afaceri şi voi fi un garant al libertăţilor cetăţeneşti”, a declarat Nicușor Dan la ședința solemnă a CCR.
Acesta a subliniat că urmează un nou capitol în istoria contemporană a României.
Citiți și: CCR a respins cererea liderului AUR, George Simion, de anulare a alegerilor prezidențiale
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate care pot fi succesive sau nu.
Ceremonia de învestire ar urma să aibă loc luni, pe 26 mai.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană