Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

semcu fcÎn ziua de 3.12.2012, Dispeceratul I.P.J. Prahova a fost sesizat de către Adrian Semcu, candidat la alegerile parlamentare din partea ARD pe Colegiul 4 Senat, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au înţepat o anvelopă de la o roată a autoturismului personal, care era parcat pe o stradă din municipiul Ploieşti.

O echipă de cercetare din cadrul Secţiei 4 Poliţie Ploieşti a demarat ancheta, în cauză fiind întocmit un cerc de suspecţi. La sediul poliţiei au fost conduse pentru audieri mai multe persoane suspecte, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, identificării autorilor şi luării măsurilor legale care se vor impune.

Back To Top