Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

accident șofer băut
Categorie: Actual
  • Accidentul s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 4.00, chiar sub ochii polițiștilor care se aflau într-o misiune de rutină pe DJ102K, în zona localității Vadu Săpat.

Oamenii legii au constatat că șoferul implicat în accident era băut.

„Polițiștii au observat un autoturism ce se deplasa pe Drumul Județean 102K, în afara localității Vadu Săpat, al cărui șofer la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi ieșit în afara părții carosabile.

În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime sau pagube materiale”, a precizat Poliția.

Citiți și: Șofer rănit în urma unui accident petrecut pe str. Gh. Doja din Ploiești

Șoferul, un bărbat de 37 de ani, din Mizil, emana halenă alcoolică, iar etilotestul a confirmat că acesta era băut, indicând un rezultat de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Citiți și: Un urs a atacat o gospodărie din Vadu Săpat și a lăsat prăpăd în urmă (Foto)

Back To Top