Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Vasile CepoiPotrivit consilierului de stat în Ministerul Sănătăţii, Vasile Cepoi, noua Lege a sănătăţii va fi prezentată Guvernului pe 12 decembrie, în prima şedinţă de după alegerile parlamentare.


Consilierul a precizat că „faţă de proiectul de lege supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nu sunt modificări majore, ci doar de ordin tehnic, pentru că actul a fost scris de grupuri diferite şi acum se armonizează informaţiile", a spus Vasile Cepoi, citat de Mediafax.
Fostul ministru al Sănătăţii a precizat, însă, că asigurările de sănătate rămân obligatorii. „Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS) se transformă în ceva similar cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), adică reglementează şi supraveghează sistemul asigurărilor obligatorii, iar ceilalţi, asigurările facultative. Primul pas pentru implementarea Legii sănătăţii vizează reorganizarea CNAS. Orice organizaţie sau sindicat, sau casă judeţeană de asigurări de sănătate se poate trasforma într-o societate mutuală dacă adună un număr suficient de asiguraţi, cât prevede legea, respectiv între 700.000 şi 1.000.000", a adăugat Cepoi pentru sursa citată.
Pachetul social de servicii va fi ca „o asigurare facultativă susţinută de către stat pentru categoriile defavorizate", plafonul până la care oamenii vor fi incluşi în categoria aceasta fiind stabilit de către Ministerul Muncii. „Pachetul de bază este al asigurărilor, iar pachetul social este ca o asigurare facultativă susţinuta de stat, pentru categoriile defavorizate. Adică acele servicii medicale care nu costă mult, dar care presupun un risc medical crescut dacă nu se intervine, cum ar fi, de exemplu, un ulcer, care netratat duce la hemoragie digestivă şi ne costă mai mult. Altfel spus, va fi un pachet de bază susţinut din fondul de asigurări, unul social pentru persoane din categoria defavorizaţi", a mai precizat consilierul.
Vasile Cepoi a mai adăugat că, în noua lege, a fost păstrat, conform proiectului Ministerului Sănătăţii, faptul că spitalele se pot autoguverna.

Back To Top