Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

duhovnici hirotesiți - Prahova
Categorie: Actual

Patriarhul Daniel a hirotesit miercuri 18 duhovnici care slujesc în parohii din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, între care și preoți din județul Prahova.

 

Dintre cei 18 duhovnici hirotesiți, șase preoți provin din județul Prahova, slujind în parohiile din Radila, Coada Izvorului, Telega II, Sălciile, Podgoria și Salcia. Aceștia au primit certificatul de absolvire a examenului de duhovnicie, o cruce de binecuvântare și un Molitfelnic, alături de alte daruri din partea Patriarhului României.

În cuvântul său, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat rolul duhovnicului în viața credincioșilor: „Prin duhovnic se împărtășește credincioșilor care se pocăiesc și doresc îmbunătățirea vieții lor duhovnicești iubirea Preasfintei Treimi”. Totodată, a amintit că hirotesia este un rezultat al unui examen special, care presupune o pregătire aprofundată în domeniul duhovniciei.

„Duhovnicia este un dar de la Dumnezeu, dar și o mare responsabilitate”, a afirmat Preafericitul Părinte Daniel, adăugând că „duhovnicul reprezintă lucrarea lui Hristos în Biserica Sa”. În continuare, Patriarhul a evidențiat importanța primirii cu iubire părintească a penitentului: „Duhovnicul reprezintă în fața credinciosului iubirea lui Dumnezeu Tatăl, dar el, prin sfatul pe care îl dăruiește celor care se pocăiesc, reprezintă și lumina Evangheliei lui Hristos. Penitentul simte, prin părintele duhovnicesc, care se roagă pentru el și-l sfătuiește, căldura prezenței Duhului Sfânt”.

Patriarhul și-a încheiat cuvântul spunând că „iubirea Preasfintei Treimi se comunică în Biserică prin toate Sfintele Taine, dar în mod deosebit prin această taină a slujirii de părinte duhovnicesc, slujire apostolească și duhovnicească. Le doresc noilor duhovnici ajutor de la Sfinții Apostoli în această misiune”.

Hirotesii-Duhovnic-iunie-2025-126.jpg.webp

Potrivit Basilica, au primit darul duhovniciei următorii clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor:

Județul Prahova

  • Pr. Andrei Bădulescu de la Parohia Radila
  • Pr. Cristian-Andrei Constantin, Parohia Coada Izvorului
  • Pr. Dan-Iulian Dima, Parohia Telega II
  • Pr. Marius-Ionel Polițeanu de la Parohia Sălciile
  • Pr. Angel Răducanu de la Parohia Podgoria
  • Pr. Iulian-Constantin Vlad de la Parohia Salcia

București

  • Protos. Antipa Burghelea și Ierom. Paisie Hanțațuc de la Mănăstirea Antim
  • Ierom. Grigorie Metescu și Ierom. Neofit Păduraru de la Mănăstirea Schitul Darvari
  • Pr. Nicolae Sevastre de la Catedrala Mitropolitană „Sf. Spiridon” – Nou
  • Pr. Ionuț-Ștefănel Dragomir de la Parohia „Sf. Dumitru – Colentina”
  • Pr. Andrei-Costel Olinici de la Clinica Imunomedica
  • Pr. Cătălin-Cristian Robe de la Parohia Mărcuța
  • Pr. Nicolae Stanciu de la Parohia Dorobanți

Județul Ilfov

  • Protos. Augustin Coman de la Mănăstirea Cernica
  • Pr. Constantin Ciobanu-Logofătu de la Parohia Petrăchioaia
  • Pr. Constantin Nedelcu de la Parohii Domneștii de Jos

Hirotesii-Duhovnic-iunie-2025-139.jpg.webp

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Citește și: „Femeia privată de libertate în România” / Conferință la Penitenciarul Târgșor

         
Back To Top