- Vineri dimineață, Ministerul Educației afișează rezultatele înainte de contestații la sesiunea de vară a examenului.
Calendarul oficial prevede ca afișarea rezultatelor la prima sesiune de Bacalaureat să se facă până la ora 12.00.
Candidații își pot vedea notele la unitățile de învățământ sau on-line, pe portalul edu.ro. rezultatele sunt anonimizate.
„Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri sunt distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care o susțin”, a precizat Ministerul Educației, încă dinainte de începerea examenului.
Vizualizarea lucrărilor, etapă nouă înaintea depunerii contestațiilor
Vineri, în intervalul 14.00 - 18.00, precum și în zilele de luni și marți, candidații își pot vedea lucrărilor, pentru a decide dacă este necesar să depună contestație. Procedura este una aplicată în premieră în acest an.
„Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere”, au mai atras atenția oficialii din Ministerul Educației.
Citiți și: BACALAUREAT 2025. Iei 10, intri gratis la UNTOLD și Beach, Please!
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană