Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

voluntariat militar rezervisti
Categorie: Actual

  • Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunţat că pe circuitul de avizare există un proiect de modificare a Legii apărării naționale care prevede introducerea unei noi forme de voluntariat în armată.
  • Acesta spune că măsura a fost gândită în condițiile în care „partea de rezerviști a îmbătrânit” și e nevoie de atragerea unui număr mai mare de tineri în acest domeniu, altfel România se dotează degeaba, deoarece „peste 10-15 ani nu o să mai aibă cine să apese pe buton”.

Legea ar urma să prevadă încă o formă de voluntariat în armată, „militar voluntar în termen”. Va fi vorba despre o sesiune de pregătire de 4 luni care va crea o nouă rezervă. Tinerii vor avea ocazia să intre în Armată.

„Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni, mulți tineri care intră în sistem. Însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm și la ce o să se întâmple peste 10-15 ani. Degeaba ne înzestrăm, dacă nu o să mai aibă cine să apese pe buton. Sunt mai multe tipuri de voluntariat pe care le dezvoltăm și sper ca din ce în ce mai mulți tineri să se apropie de armată prin acest tip de voluntariat.

Rezerva voluntară este în jur de 4.700, iar rezerva operațională este o cifră care nu este publică pentru nicio armată din lume. Trebuie să creștem acest număr, asta este foarte clar. Este nevoie atât de o armată permanentă mai numeroasă, cât și de o rezervă voluntară mai mare”, a spus Moşteanu la Antena 3 CNN.

„Orice armată modernă din lumea asta are militarii permanenți și o rezervă, care e operațională sau voluntară. Sunt mai multe categorii. Avem și noi acești rezerviști voluntari care, din când în când, se antrenează, sunt chemați prin rotație, cam la doi ani fac 15 zile de antrenament. Toate țările europene și-au schimbat, în ultimii ani, politica de a-și pregăti populația pentru apărare. Noi avem, pentru a treia oară, două proiecte importante: mai multe modificări la Legea Apărării Naționale și o modificare la Legea pregătirii populației pentru apărare. Vom crea un cadru pentru încă o formă de voluntariat – militar voluntar în termen. Va fi o sesiune de pregătire de patru luni și va fi o nouă parte de rezervă pentru Armata Română, pentru că partea de rezerviști a îmbătrânit”, a subliniat ministrul Apărării.

Citiți și: Românii vor mai mulți bani pentru Apărare. 72,8% susțin o creștere a bugetului militar

„Sunt mai multe tipuri de voluntariat pe care, iată, le dezvoltăm şi sper ca din ce în ce mai mulţi, mai ales dintre cei tineri, să se apropie de armată prin genul ăsta de voluntariat şi cei care vor să rămână permanent în Armată sunt mai mult decât bineveniţi”, a mai explicat Moșteanu.

 

Back To Top