- Trei persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în zona Mizil.
- Toate victimele erau conștiente în momentul în care au fost preluate de echipajele de intervenție, însă au suferit multiple traumatisme.
Update. Cum s-a produs accidentul de la Baba Ana, soldat cu rănirea mai multor persoane
____________________________________________________________________
Știrea inițială
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Mizil, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, în sprijin fiind trimisă și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM). Potrivit informațiilor furnizate de ISU Prahova, în accident au fost implicați trei ocupanți ai celor două vehicule: un tânăr de 20 de ani și două femei, în vârstă de 45, respectiv 37 de ani. Toți au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportați la spital.
Tânărul rănit a fost preluat de echipajul SMURD, iar cele două femei au fost transportate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
Cercetările sunt în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului rutier.
Citește și Băiatul dat dispărut la Plopu a fost găsit, în Ploiești, de un polițist aflat în timpul liber
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană