- O femeie a fost înjunghiată pe o stradă din București, în drum spre serviciu, de un individ cunoscut pentru problemele cu legea.
- Acesta nu o cunoștea și nu a putut spune de ce a atacat-o.
- În timp ce procurorii susțin că o trecătoare ar fi sunat la 112, pentru a anunța incidentul, victima le-a povestit cadrelor medicale că nimeni nu a intervenit și ea însăși a făcut apelul de urgență.
Femeia, în vârstă de 48 de ani a fost înjunghiată vineri, pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, de un individ care, potrivit procurorilor citați de News.ro, ar fi urmărit-o o vreme înainte de a o ataca.
„La data de 08.08.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de un inculpat, un bărbat în vârstă de 28 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a transmis, sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit HotNews. Individul este recidivist, având antecedente pentru infracţiuni ca tentativa la viol, agresiune sexuală şi tâlhărie, dar nu există date care să arate că atacatorul are antecedente psihiatrice, au precizat reprezentanţii Parchetului, potrivit aceleiași surse.
După ce a pus-o pe femeie la pământ, agresorul a aruncat cuțitul într-un coș de gunoi aflat la doi pași și a coborât la metrou, printre ceilalți trecători, scrie ObservatorNews.
Individul ar fi recunoscut la audieri că nu o cunoștea pe victiă și nu putut explica de ce a atacat-o.
Citiți și: Tentativă de femicid. Femeie înjunghiată în stradă, de fostul concubin
Femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. „Era extrem de șocată, în primul rând de atitudinea celor din jur. Ne-a declarat că nimeni nu a intervenit cu absolut nimic Nu s-au oprit nici măcar să solicite sprijin la 112. A fost nevoită singură să sune la ambulanță”, a spus reprezentantul spitalului, Fiorella Mitoiu, care a precizat că victima „a fost adusă în UPU cu multiple plăgi înjunghiate atât la nivelul capului cât și în regiunea cervicală, posterioară, torace anterior și posterior”.
În comunicatul transmis sâmbătă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, citat de HotNews, procurorii afirmă că „o trecătoare a observat victima căzută la sol şi, auzind strigătele acesteia, a apelat serviciul de urgenţă 112”.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană