-
Hidrologii avertizează că în mai multe zone din județ există riscul ca în următoarele ore să se producă inundații și viituori, în contextul în care zona montană se află și sub un cod portocaliu de averse și furtuni.
Până la noapte, la ora 24.00, se află sub cod portocaliu de inundații cursul superior al râurilor Teleajen și Prahova, râul Doftana și râul Cricov.
Tericol este și pe Cricovul Sărat, respectiv pe cursul inferior al râului Teleajen, care se află sub cod galben până marți dimineață, la ora 9.00.
„În intervalul 18.08.2025 ora 14:00 – 18.08.2025 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tărlung (afluent al râului Râul Negru) – judeţele: Braşov şi Covasna, Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior, Teleajen – bazin amonte Ac. Măneciu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Măneciu (judeţul Prahova).
Citiți și: Prahova intră sub avertizare de furtuni. Zona montană se va afla, după-amiază, sub cod portocaliu
Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Dâmboviţa şi Prahova”, au anunțat hidrologii.
„Situația meteorologică și hidrologică este monitorizată permanent prin dispeceratul ISU Prahova, în vederea luării de măsuri operative rapide, dacă situația din teren o va impune.
- Recomandări pentru populație:
- Evitați deplasările în zonele afectate pe durata avertizărilor;
- Nu traversați cursuri de apă, fie pe jos, fie cu autovehicule;
- În caz de vânt puternic, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în spații sigure;
- Dacă este necesară evacuarea, mergeți imediat spre zonele înalte indicate de autorități;
- Dacă sunteți surprinși de o viitură, urcați în zonele superioare ale locuinței sau pe acoperiș;
- Relocați obiectele de valoare la etajele superioare;
- Deconectați energia electrică și aparatele din priză; nu atingeți echipamentele electrice dacă sunteți uzi sau în apă;
- Întrerupeți alimentarea cu apă și gaze;
- Încuiați ușile, protejați ferestrele, evacuați animalele și bunurile în locuri sigure”, a u transmis reprezentanții ISU Prahova, în contextul alertelor în vigoare pe raza județului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană