Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

deținuți Prahova
Categorie: Actual

Penitenciarul Ploiești a organizat marți, 21 august, o activitate spirituală și culturală în cadrul proiectului „TABOR” – Tradiție și Actualitate în Biserica Ortodoxă Română, dedicat reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.

 

Un grup de deținuți din regim deschis, aflați la punctul de lucru cu cazare permanentă Florești, a avut ocazia să participe la o vizită cu dublă semnificație, sufletească și educativă. Mai întâi, deținuții au luat parte la Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Poiana Comarnic, săvârșită de părintele Constantin Rădulescu, capelan al capelei Penitenciarului Ploiești, și părintele paroh Marian Văduva.

În cuvântul rostit, părintele Marian Văduva a evidențiat rolul pocăinței în viața creștinului și a subliniat că omul trebuie să se împace cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu propria conștiință, îndemnând participanții să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru a pune început bun în viața lor. La rândul său, părintele Constantin Rădulescu a mulțumit comunității parohiale pentru ospitalitatea oferită persoanelor private de libertate și pentru bucuria slujirii într-un lăcaș aflat în zonă de munte.

După slujbă, deținuții au primit din partea bisericii cărți de rugăciune, pachete cu anafură și iconițe, iar la Cantina socială „Sfântul Ioan cel Milostiv” au servit o masă caldă alături de însoțitorii lor.

 

Vizita a continuat la Schitul Lespezi, martor al tradițiilor creștine din zonă, și la Muzeul Cinegetic Posada, unde „cultura și istoria s‑au împletit pentru a deschide noi orizonturi de cunoaștere”. Activitatea s-a desfășurat în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și a avut ca scop susținerea procesului de reintegrare socială.

 

Părintele Constantin Rădulescu declară pentru Ziarul Lumina„Reintegrarea nu este doar un proces juridic, ci mai ales unul uman. Este nevoie de credință, cultură și sprijin din partea comunității pentru ca oamenii să își poată regăsi drumul. Această vizită a fost o lecție de normalitate, de încredere și de speranță.”

„Partenerii implicați au primit cu deschidere acest demers, oferind deținuților un spațiu al reflecției și al reconectării cu valori spirituale și culturale. Prin astfel de activități, Penitenciarul Ploiești își reafirmă misiunea de a privi reintegrarea socială nu doar ca pe o obligație instituțională, ci ca pe un act de solidaritate umană, transmite cotidianul Patriarhiei Române.

 

Citește și: Troița ctitorită de o familie, sfințită la Mehedința / „Mărturia credinței sfinte și adevărate!”

           
Back To Top