Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

CAS Prahova, asigurari de sanatate, persoanele, UE,
Categorie: Actual

• Casa de Asigurări de Sănătate Prahova aduce lămuriri cu privire la statutul de asigurat la sănătate al persoanelor din Uniunea Europeană, înscrise în sistemul românesc de asigurări.
• Aceste persoane nu pot fi obligate la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în România și vor continua să beneficieze de aceleași drepturi ca și până acum.

Casa de Asigurări de Sănătate Prahova informează că, în urma modificărilor legislative aduse Legii nr.141/2025, privind unele măsuri fiscal-bugetare, care vizează categoriile de asigurați cu sau fără plata contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, nu există modificări referitoare la pacienții proveniți din alte state membre UE/SEE și care sunt înscriși în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România în baza formularelor E***.

Astfel, persoanele care sunt înregistrate la categoria “Pacienţi din statele membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European/Elveţia, beneficiari ai formularelor europene/documentelor europene” își păstrează calitatea de asigurat, fără obligația plății contribuției, chiar dacă sunt membrii de familie ai unei persoane asigurate în baza regulamentelor CEE în vigoare.

Aceste persoane nu au avut și nu vor avea statutul de coasigurat, potrivit legislației în vigoare, întrucât nu sunt plătitori de contribuție în România, ci în statul membru de proveniență. Calitatea lor de asigurat rămâne valabilă pe baza documentului european care a stat la baza înscrierii în sistemul informatic.

Prin urmare, aceste persoane nu pot fi obligate la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în România și vor continua să beneficieze de aceleași drepturi ca și până acum, fără alte modificări, precizează CAS Prahova. 

CITEȘTE ȘI: ANAF: Clarificări și recomandări privind declararea și plata CASS

Back To Top