Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Ploieștiul va avea o substație de ambulanță, amplasată la Stadionul „Ilie Oană”, pentru a reduce timpul de intervenție în partea de est a orașului și a crește șansele de salvare a vieților.

Consilierii locali ploieșteni au votat, în ședința extraordinară de vineri, înființarea unei substații de ambulanță. Aceasta urmează să fie amenajată într-un spațiu pus la dispoziție de Clubul Sportiv Municipal, la Stadionul „Ilie Oană”, cu acces dinspre strada Vlahuță și va deservi cartierele Mihai Bravu, Democrației, Gheorghe Doja, Bereasca și întreaga zonă de est a orașului. Proiectul prevede funcționarea a patru ambulanțe în cadrul substației.

„Serviciul de Ambulanță Județean Prahova a solicitat sprijin pentru identificarea unei soluții pentru înființarea unei substații de ambulanță în zona de est a Municipiului Ploiești motivat, în primul rând de îmbunătățirea promptitudinii în zona de est și a localităților arondate, reducerea timpului de intervenție în cazul urgențelor majore, fapt ce duce la salvarea vieții persoanelor care necesită ajutor de urgență. Sustația propusă spre înființare se află la o distanță de 5 kilometri față de Stația centrală din Ploiești, iar traversarea de la vest la est a orașului crește timpul de ajungere la solicitare, iar cele câteva minute întârziere fac diferența între viață și moarte”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

„Vreau să mulțumesc prefectului Daniel Nicodim, directorului Serviciului de Ambulanță și fostului subprefect Alexandru Vane, cel care a demarat această procedură”, a declarat consilierul PNL Valentin Marcu.

Citește și Autorizația de securitate la incendiu: 19 școli așteaptă avizul de la ISU Prahova

Back To Top