Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

funicular lisabona accident
Categorie: Actual
  • Oficialii portughezi care investighează accidentul de funicular produs la jumătatea acestei săptămânii au dat publicităţii un raport preliminar cu privire la tragedie în care este indicată, indicând și o posibilă cauză a celor întâmplate.

Raportul preliminar privind tragedia de la Lisabona indică  faptul că un cablu de legătură era rupt, însă  restul mecanismului funcţiona corect, relatează BBC şi AFP, citate de News.ro.

„După examinarea resturilor de la locul accidentului, s-a stabilit imediat că acel cablu care lega cele două vagoane cedase”, se arată în raportul preliminar al Oficiului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor. Mecanicul ar fi încercat să acţioneze frânele de urgenţă, dar nu a reuşit să prevină deraierea, au precizat anchetatorii.

Aceștia spun că că, la impact, funicularul a avut o viteză de 60 km/h, iar tragicele evenimente s-au desfășurat în mai puţin de 50 de secunde.

Funicularul Gloria este compus din două vagoane galbene care urcă şi coboară alternativ printr-un sistem de contragreutăţi, pe o diferenţă de nivel de 45 de metri pe o lungime de 276 de metri, „cu o înclinaţie medie de 18%”, explică anchetatorii. „Vagoanele sunt conectate între ele printr-un cablu care echilibrează greutatea lor printr-o roată mare reversibilă situată în vârful Calçada da Glória, într-un compartiment tehnic subteran”, descriu ei, subliniind că acel cablu care lega cele două vagoane era îngropat. „La ora locală 18:00, în 3 septembrie, funicularul Gloria avea vagoane staţionate în staţiile respective”, continuă anchetatorii, precizând că numărul exact de pasageri din fiecare vagon nu este cunoscut în acest stadiu. Câteva minute mai târziu, vagoanele îşi încep călătoria, dar „la câteva momente după plecare şi după ce au parcurs aproximativ şase metri, (acestea) pierd brusc forţa de echilibru asigurată de cablul de conectare care le uneşte”. „Vagonul nr. 2 (în partea de jos a traseului) se retrage brusc (...). În ceea ce priveşte vagonul nr. 1, în partea de sus a Calçada da Glória, acesta continuă să coboare, mărindu-şi viteza”. „La aproximativ 170 de metri după începutul traseului, la începutul curbei la dreapta pe care o prezintă aliniamentul Calçada în partea sa finală, vehiculul, din cauza vitezei sale, a deraiat şi a început să se răstoarne”, adaugă anchetatorii.

Bagonul ar fi lovit peretele unei clădiri, un  stâlp de iluminat public şi un suport al reţelei electrice aeriene a liftului, ambele din fontă, iar apoi colțul altei clădiri.

Citiți și: Cel puțin 15 morți și 18 răniți după ce faimosul funicular Gloria din Lisabona a deraiat

Raportul de şapte pagini, care subliniază că nu oferă „concluzii solide” cu privire la cauza accidentului, afirmă că încă nu este clar câte persoane se aflau în vagon, care poate transporta până la aproximativ 40 de pasageri, mai scrie News.ro.

Prim-ministrul Portugaliei, Luis Montenegro, a descris incidentul drept „una dintre cele mai mari tragedii din trecutul nostru recent”.

Foto: Reuters

Back To Top