Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti au aplicat în acest sfârşit de săptămână 198 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme sociale, a ordinii şi liniştii publice, al căror cuantum s-a ridicat la suma de 20.250 lei. Totodată, în data de 13 ianuarie a.c., jandarmii au depistat în zona centrală a municipiului Ploieşti, 2 persoane de sex bărbătesc de 14 respectiv 16 ani, imediat dupa ce au sustras un bax de suc, din incinta unui local aflat in zona centrala a orasului, profitând de neatenţia barmaniţei. Celor în cauză le-au fost întocmite documente de constatare sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 208 /209 Cod Penal. Dosarul cu documentele întocmite urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Categorie: Actual
Jandarmii au prins doi minori care furaseră un bax de suc
- Scris de Lucian Răducanu