• În fiecare an, pe 13 septembrie, este marcată Ziua Pompierilor din România.
• Celebrarea acestei zile la nivel național are rolul de a evidenția la nivel public eroismul pompierilor militari în bătălia din Dealul Spirii împotriva forțelor otomane, pentru apărarea Revoluției de la 1848.
Anul revoluționar 1848, manifestat amplu în Europa, a cuprins deopotrivă și Principatele Române. În Țara Românească, mișcarea revoluționară a început în iunie 1848.
Pentru a înăbuși mișcarea de revoltă din Țara Românească, la 13 septembrie 1848, forțele otomane conduse de generalul Fuad Pașa au intrat în București. Locotenența Domnească a dat ordin, la 12 septembrie 1848, colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie și șef al garnizoanei Capitalei, să desfășoare, în ziua următoare, subunități în Dealul Spirii, pentru a întâmpina forțele otomane formate din aproape 6.000 de ostași.
La 13 septembrie 1848, înainte de sosirea forțelor otomane, a avut loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 Infanterie, contribuind astfel la întărirea moralului și dăruirii ostașilor români. Convinși de iminența declanșării conflictului armat cu forțele otomane, ostașii Companiei de Pompieri au cerut să se alăture trupelor la cazarma din Dealul Spirii.
În acea zi s-a desfășurat bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între contingente militare ale Țării Românești și otomane, conform www.isubif.ro. Compania de Pompieri București, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a luptat eroic în fața unui adversar net superior numeric. Bătălia a rămas în istorie drept „baia de sânge de la București”, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri murind în luptă, potrivit Agerpres.
Actul eroic de la 13 septembrie 1848 reprezintă una dintre cele mai importante date din istoria armei pompierilor. Este celebrată drept Ziua pompierilor, fiind marcată prin Hotărârea de Guvern nr. 492/1997. În amintirea actului eroic din Dealul Spirii, la 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din București, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în fața clădirii Arsenalului Armatei.
Anual sunt organizate manifestări la nivel central și național pentru marcarea zilei pompierilor. Pe plan extern, pompierii români au intervenit în diferite misiuni de sprijinire a unor unități similare din state ale Uniunii Europene și din NATO.
Expoziție de tehnică de intervenție la incendii de Ziua Pompierilor, la Ploiești
În Ploiești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a organizat , pe parcursul întregii săptămâni, activități dedicate Zilei Pompierilor din România.
Sâmbătă, între orele 10:00 și 14:00, în parcarea Prahova Value Center Ploiești, prahovenii au ocazia să se întâlnească față în față cu salvatorii, cu prilejul evenimentului care va include o expoziție de tehnică de intervenție la incendii, descarcerare și alte situații de urgență, atelier de stingere, atelier pirotehnic, punct de informare preventivă și instruiri privind tehnicile de acordare a primului ajutor calificat.
„Alături de pompierii prahoveni se vor afla membrii Asociației Energie Inteligentă și cei ai Asociației Câini de Salvare București, care vor organiza vor organiza sesiuni de informare și responsabilizare a comunității locale cu privire la pregătirea și modul de comportare pe care cetățenii trebuie să îl adopte în situații de urgență.
Asociația Energie Inteligentă desfășoară la nivel național, în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență, proiectul «Zilele Prevenirii Dezastrelor» prin care își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor a modului în care trebuie să acționeze în cazul producerii unor situații de urgență, acordării corecte a măsurilor de prim-ajutor care pot face diferența dintre viață și moarte”, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
CITEȘTE ȘI: Salvatorii ISU Prahova, sărbătoriți și la Ploiești, de Ziua Pompierilor
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană