Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

vapori benzină intoxicați
Categorie: Actual
  • Salvatorii intervin, sâmbătă dimineață, pentru salvarea unor persoane care s-ar fi intoxicat cu vapori de benzină, în timpul lucrărilor de curățare a unui rezervor.
  • Două victime sunt inconștiente, iar una dintre ele încă se află în bazin.

„În această dimineață, în jurul orei 08:00, pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină în localitatea Mărunțișu (zona Nehoiu - n.r.), la o societate comercială, pentru salvarea a trei persoane de sex masculin care s-au intoxicat cu vapori de benzină în timp ce curățau un rezervor gol de combustibil.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială multirisc, o ambulanță SMURD și două echipaje SAJ.

Până la sosirea echipajelor, una dintre victime reușise să se autoevacueze, fiind conștientă și evaluată medical. Două persoane se mai aflau în interiorul rezervorului: una a fost extrasă de pompieri în stare de inconștiență și predată echipajelor medicale care au început manevrele de resuscitare, iar cealaltă se află încă în rezervor, echipele de salvatori desfășurând operațiuni pentru extragerea acesteia”, a anunțat ISU Buzău.

Citiți și: Doi oameni au murit după ce au căzut într-un buncăr de cereale

La fața locului a fost chemat și un elicopter SMURD.

Potrivit pompierilor, și cea de-a treia victimă, care încă nu a fost extrasă, este inconștientă.

„Din primele informații, bărbații au intrat în rezervor pentru a-l curăța și au fost surprinși de acumularea de vapori de benzină”, a mai precizat ISU Buzău.

Update. „Prima victimă s-a autoevacuat, fiind conștientă și cooperantă. A doua victimă a fost extrasă de pompieri, conștientă și cooperantă, fiind preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital. A treia victimă a fost extrasă de pompieri în stare de inconștiență, aflată în stop cardio-respirator. În ciuda aplicării manevrelor de resuscitare, aceasta nu a răspuns și a fost declarată decedată”, a anunțat ISU Buzău.

Foto ilustrație

Back To Top