- Un locatar al blocului afectat de explozia de vineri dimineață, din București, soldată cu trei morți, susține că administrația a chemat o firmă recomandată de echipa Distrigaz Sud Rețele, care ar fi rupt sigiliul și ar fi dat drumul la gaz, fără să facă verificări.
- Pentru că oamenii nu au fost de acord să plătească intervenția fără ca instalația să fie controlată, echipa respectivă ar fi închis din nou gazul și ar fi plecat, lăsând sigiliul rupt.
Unul dintre locatarii blocului afectat de explozie susține că a fost chemată o firmă recomandată chiar de echipa Distrigaz, după ce a fost pus sigiliul pe branșament, însă lucrătorii ar fi pretins bani fără să facă vreo verificare. Aceștia ar fi cei care au rupt sigiliul pus joi dimineață, după sesizările la 112 privind mirosul puternic de gaze.
„La ora 7:00 (n.r. joi) m-a sunat administratora să cobor că miroase a gaze pe casa scării. Am coborât, am luat o hotărâre împreună să oprim noi gazul din spate, că aveam manetele. Cei de la Distrigaz au venit când ne-a izolat blocul și ne-au pus robinetul la juma de metru de pământ unde se jucau toți copiii și ne închideau gazele. Am făcut o sesizare, au venit și zice Domnule, n-avem ce să facem decât vă dăm maneta asta, robinetul ăsta, și umblați când e nevoie, îl puneți. Și era la mine și am coborât cu administratora. Am zis miroase urât, hai să închidem repede gazele.
Între timp au ajuns și cei de la Distrigaz, le-au închis ei din coloana principală, au pus sigiliu și după aceea au zis dacă vrem să ni să deschidă gazele, să sunăm la o firmă tot dată de ei.
Și ne-au dat un număr de telefon. Administratora a luat legătură cu firma respectivă, a zis că ne costă 2.700 lei să vină să verifice toate apartamentele și să ne dea drumul la gaz. Am zis ok. La ora 17:00, au venit, au rupt sigiliul, a dat drumul la gaz, zice să-mi plătiți 1.500 lei.
Cei de care cu care am luat legătura colaborează cu Distrigazul. Ei au rupt sigiliul, au dat drumul cică 1.500 lei. Și acum doamna administrator zice «Domnule, cum să vă dăm 1.500 lei? Nu trebuie să verificați, că am vorbit că trebuie să verificați?»
Și zice: «Nu, vă dăm drumul, plătiți 1.500 lei, vă dăm drumul până mâine și mâine trebuie să semnăm un contract în care să vă montăm senzor la fiecare apartament». Și n-am fost de acord cu acea plată. Să dăm drumul la gaz fără să fie verificată nicio țeavă și domnul s-a dus, a închis robinetul la loc cu sigiliul rupt. S-a închis și a plecat și a fost bun plecat.
A rămas mirosul același de puternic în scară. Am stat cu ușile deschise toată noaptea la bloc și dimineață s-a produs ceea ce s-a produs”, a povestit locatarul, pentru Antena 3 CNN.
Citiți și: EXPLOZIE RAHOVA. Distrigaz Sud Rețele: „Sigiliul fusese rupt din cauza unei intervenții neautorizate”. Care este procedura legală în astfel de situații
Reprezentanții companiei neagă că echipa lor ar fi umblat la instalația de gaze a blocului. „Noi am fost la fața locului și i-am comunicat doamnei că nu îndeplinea condițiile instalația. Doamna nu a vrut să continue contractul. Nu existau senzori de gaz, nu aveau senzori de detecție. Nu au umblat la instalația de gaze (n.r. colegii)”, a declarat, la Antena 3 CNN, reprezentantul companiei care a fost joi seara la fața locului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană