• Ziua pacientului cu arsuri, instituită prin Legea nr.180/2019, este marcată, în fiecare an, la data de 30 octombrie.
• Potrivit inițiatorilor, scopul instituirii unei astfel de zile este de „a marca impactul emoțional asupra pacientului ars, impact deosebit de puternic pe o perioadă îndelungată de timp și care presupune adâncă suferință și costuri însemnate”.
Ziua de 30 octombrie amintește de data la care, în 2015, a avut loc tragedia de la Clubul Colectiv din București, când a avut loc cel mai mare incendiu produs într-un club din țară și cel mai mare accident de după anul 1989, soldat cu 64 de morți și 163 de răniți.
Tragedia din 30 octombrie 2015 a scos la iveală deficiențele sistemului sanitar în ceea ce privește serviciile medicale ce se acordă marilor arși, în sensul că niciun spital din țară nu îndeplinea în totalitate condițiile necesare îngrijirii acestora, neexistând o zonă de izolare protectivă pentru acești pacienți.
Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat la 12 decembrie 2018 și de Camera Deputaților la 11 septembrie 2019.
Legea nr. 180/2019 pentru declararea zilei de 30 octombrie - Ziua pacientului cu arsuri, promulgată de președintele Klaus Iohannis la 10 octombrie 2019, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 829 din 11 octombrie 2019, potrivit Agerpres.
Ziua pacientului cu arsuri, conform textului acestei legi, poate fi marcată de autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanțe ale României în străinătate, entități medicale publice și private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii apariției de incidente care ar putea produce incendii și ar putea conduce la rănirea gravă prin arsuri a participanților, precum și îngrijirilor necesare pacientului cu arsuri. Ministerul Sănătății este responsabil cu coordonarea activității dedicate Zilei pacientului cu arsuri.
În prezent, sunt în construcție trei centre de mari arși, proiecte derulate de Ministerul Sănătății prin Banca Mondială: la Spitalul Clinic Județean de Urgență 'Pius Brînzeu' din Timișoara, unde sunt prevăzute șase paturi pentru mari arși, șase pentru arși intermediari și post-critici și alte cinci paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă; la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, ce va avea 15 paturi pentru pacienții critici, 10 pentru pacienți intermediari ATI și pacienți post-critici, precum și zece paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, și Centrul de Arși Grav din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, ce va avea 7 niveluri și va cuprinde 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară și pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 57 de paturi, 25 de săli de operații distribuite pe două etaje.
Contractul pentru construirea Centrului de Mari Arși în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București a fost semnat la 22 august 2023, de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății transmis AGERPRES. Lucrările de construcție a Centrului de Mari Arși de la Timișoara au început în luna iunie 2023. La 15 ianuarie 2024, contractul pentru construcția Centrului de Mari Arși din Târgu Mureș a fost semnat la Ministerul Sănătății, de ministrul Alexandru Rafila și reprezentanții Băncii Mondiale și ai firmei constructoare.
La 22 august 2025, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, la Timișoara, că până la sfârșitul acestui an, Centrul de Mari Arși din acest municipiu va fi primul din țară care va fi finalizat, în primăvara anului viitor va fi dat în folosință și cel de la Târgu Mureș, iar la finele anului 2026 va deveni funcțional și primul centru de arși grav destinat exclusiv copiilor, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană