Polițiștii din Ploiești, au dispus, sâmbătă, măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Sâmbătă, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Podul Înalt. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 60 din București. În urma verificărilor în bazele de date, a reieșit faptul că acesta avea dreptul de a conduce anulat. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform IJP Prahova, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca bărbatul să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea tutror împrejurărilor comiterii faptelor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană