Vineri, în vestul, nordul şi centrul ţării, cerul va avea înnorări temporare şi vor cădea precipitaţii locale predominant sub formă de ploaie. Vor mai fi condiţii, de polei.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat, în prima parte a zilei. Vântul va avea intensificări locale în Oltenia şi Muntenia şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte va ninge, iar vântul va depăşi 80 km/h, viscolind ninsoarea.
Sâmbătă cresc temperaturile. Vremea se va încălzi uşor în toate regiunile, înclusiv în zonele montane. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii mixte local în Carpaţii Occidentali şi izolat în restul zonei montane. Vântul va avea intensificări, mai ales pe creste. Local, în zonele joase din sud şi est, spre dimineaţă, se va forma ceaţă.
Duminică vremea va fi închisă. Cerul va fi mai mult înnorat, iar temperaturile vor fi mai scăzute decât ziua anterioară. Temporar, mai ales ziua, vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare în toate zonele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -10 şi 2 grade, mai ridicate în sudul Banatului, dar şi mai coborâte în estul Transilvaniei.