Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

elevii, an scolar, Prahova,
Categorie: Actual

• Elevii cu media 10 pe linie pot să finalizeze doi ani de școală într-unul singur.
• Care este situația în Prahova.

Ministerul Educației a decis ca elevii care obțin rezultate școlare excepționale să beneficieze de un program special de studiu.
Acest lucru este posibil o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal.

Deși această opțiune este puțin cunoscută și rar aplicată, ea este legală și accesibilă în orice unitate de învățământ din România.

În județul Prahova, în cursul anului școlar trecut, a fost o singură solicitare în acest sens. „În cursul anului școlar 2024-2025, a fost o singură cerere de acest tip, în Sinaia. Decizia programului special de studiu se ia la nivel de unități de învățământ și nu la nivelul Inspectoratului Școlar. În acest an, nu a fost nicio astfel de solicitare”, a declarat, pentru Actualitatea Prahoveană, Lorelli Urlețeanu, purtătorul de cuvânt al ISJ Prahova.

Programul este conceput pentru elevii din ciclul primar, gimnazial sau liceal, însă poate fi aplicată o singură dată în fiecare ciclu de învățământ. Clasele de început de ciclu sunt excluse.

CITEȘTE ȘI: Singura creșă construită la Ploiești după 1989 și-a deschis în sfârșit porțile

Back To Top