- Trenul Dacia al CFR Călători care a plecat luni după amiază din București n-a mai ajuns marți dimineață la Viena.
- Pasagerii au fost dați jos din tren la Budapesta și îmbarcați într-un tren RegioJet care i-a dus până în Capitala Austriei, scrie clubferoviar.
Conform sursei citate, trenul Dacia IRN 346 a plecat luni la ora 15:07 din Gara de Nord din București, cu destinația finală Wien Hauptbahnhof, unde ar fi trebuit să ajungă marți dimineață la ora locală 8:20. Până la Florești garnitura a acumulat o întârziere de 20 de minute, după care locomotiva LEMA 005, recent modernizată la Softronic Craiova, s-a defectat în linie curentă, la ieșirea din stație. Au fost probleme la compresor care nu au putut fi rezolvate, iar mecanicul a fost nevoit să declare locomotiva defectă și să solicite locomotivă de ajutor. Aceasta a venit de la Depoul Ploiești, însă toate manevrele au dus la creșterea întârzierii la peste trei ore.
Pe drum a mai recuperat, dar tot a ajuns, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, cu o întârziere de 137 de minute la Curtici Frontieră, la ieșirea din țară spre Ungaria, față de ora programată prin livret.
La ora 5:00 era programată sosirea la Budapest Keleti și plecarea la ora 5:40. Cu o asemenea întârziere la intratrea pe rețeaua feroviară maghiară, trenul a ajuns târziu la Budapesta, iar vagoanele românești nu au mai fost cuplate la trenul MAV cu destinația Wien Hauptbahnhof, pentru a ajunge acolo la 8:20. Ulterior, pasagerii au fost îmbarcați într-un tren RegioJet care i-a dus până în Capitala Austriei.
Foto ilustrație
Citește și Bogdan Despescu: O persoană care sună la 112 va vorbi cu un singur dispecer
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Actualitatea Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană