- Ministerul Educației a publicat proiectul de ordin prin care își propune să reglementeze modul în care sunt date temele pentru acasă.
- Documentul ar urma să stabilească durata îndeplinirii sarcinilor suplimentare și noi sarcini pentru directorii de școli și profesorii diriginți le vor avea, în sensul monitorizării volumului de teme pentru elevi.
Potrivit proiectului, vor fi două categorii de sarcini, însemând temele pentru acasă obligatorii și cele suplimentare, facultative, cu caracter general sau individual (diferențiat), pentru activități de recuperare sau de pregătire pentru performanță.
„Timpul total alocat la învățământul primar pentru temele obligatorii va fi de maximum 1 oră”, iar „pentru toate celelalte niveluri de învățământ preuniversitar temele obligatorii pentru acasă nu pot depăși 2 ore”.
Directorii de școli, respectiv diriginții vor fi cei care, „pe baza analizei proprii și a feedbackului elevilor și părinților”, vor monitoriza și vor lua măsuri pentru respectarea prevederilor, propune proiectul.
„Tema pentru acasă pentru o disciplină, având drept finalitate realizarea unor lucrări mai ample/de sinteză, poate să fie maximum una pe modul”, mai prevede proiectul de ordin publicat în transparență decizională.
Propunerea prevede că tema nu va putea fi folosită ca „instrument de pedeapsă (cantitate mare de teme, exerciții repetitive)”. De asemenea, va fi interzisă „solicitarea realizării/parcurgerii unor activități de învățare/conținuturi, care necesită o abordare sistematică în clasă și nu pentru a fi realizate/parcurse individual, ca temă pentru acasă”.
Proiectul poate fi consultat AICI.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană