- Peste 13.000 de brazi și aproape 3.000 de molizi sunt scoși la vânzare de Regia Națională a Pădurilor, anul acesta, în perioada sărbătorilor.
Romsilva vinde, în acest sezon, 16.415 pomi de Crăciun, din care 13.462 sunt din specia brad, iar alţi 2.953 sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase. Cei mai mulți dintre aceștia provin din culturi specializate, din pepinierele silvice ale Regiei, iar o parte a fost recoltată din suprafeţele de fond forestier regenerate natural, având o densitate excesivă, care necesită lucrări de rărire.
„Direcţiile şi ocoalele silvice din cadrul Romsilva vor onora cu prioritate cererile populaţiei, prin vânzare directă, iar valorificarea către operatori economici se va face numai în limita excedentului.
Preţurile la achiziţia directă, de la ocoalele silvice, depozite sau locurile de recoltare, pornesc de la 17 lei pentru un pom de Crăciun din specia molid, cu înălţimea de până în 1,3 metri, şi ajung la 39 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri.
Solicitările pentru pomii mai mari de 3 metri sunt considerate comenzi speciale, iar preţul se va aproba în comitetul director al direcţiei silvice.
În cazul în care unităţile din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva vând pomii de Crăciun în pieţe sau alte locuri amenajate, costurile de transport, manipulare şi depozitare vor fi incluse, suplimentar, în preţul final de vânzare.”, au precizat reprezentanții Romsilva.
Citiți și: Brazii de Crăciun care vor decora municipiul, donați de locuitori din Ploiești și Bucov. Unde vor fi montați aceștia
Pomii de Crăciun sunt comercializaţi la sediile ocoalelor silvice din zonele de munte şi de deal, unde există pepiniere silvice care produc puieţi forestieri de răşinoase şi păduri de răşinoase. Tot de acolo pot fi cumpărați pomi de Crăciun cu rădăcina protejată sau la ghiveci, care pot fi replantaţi ulterior.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană