- Județul Prahova a intrat vineri dimineață sub cod galben de precipitații abundente.
- Vor fi afectate în special zonele de deal și de munte.
Codul galben de ploi emis pentru Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, sudul județului Hunedoara și zona montană a județului Mehedinți este valabil până sâmbătă, la ora 10.00.
Potrivit ANM, în zonele montane și deluroase va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 20...30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
De asemenea, informării actualizate de meteorologi, vremea se va răci în tot mai multe regiuni.
Până duminică seară, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar la munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. „Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10...25 l/mp, iar în regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali, de 35...45 l/mp și local de 60...80 l/mp. Local și temporar vântul va avea intensificări în regiunile sudice și sud-estice, cu rafale în general de 45...50 km/h. Vremea se va răci vineri (28 noiembrie) în sud-est”, precizează atenționarea transmisă de ANM în această dimineață.
În aceste condiții, este de așteptat să fie prelungite și extinse inclusiv alertele hidrologice.
Citiți și: Cod galben de ploi, în zona montană a județului Prahova. Pentru mai multe bazine hidrografice au fost emise alerte de viituri
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană