- Un prahovean a fost reținut, la Comarnic, pentru violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.
- Acesta și-ar fi atacat fosta parteneră, pe fondul unei crize de gelozie.
Victima agresiunii a fost cea care a reclamat la Poliție că, weekendul trecut, ar fi fost bătută de fostul ei partener, iar acesta nu ar mai fi lăsat-o să părăsească locuința. Incidentul ar fi avut loc sâmbătă, în jurul prânzului, iar în aceeași zi suspectul a fost reținut.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic au fost sesizați la data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie cu privire la faptul că la aceeași dată, ar fi fost agresată de către un bărbat.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că în timp ce se afla la domiciliul acestuia, în orașul Comarnic, ar fi avut un conflict verbal spontan cu acesta, pe fondul geloziei, conflict care a degenerat în acte de violență, provocându-i femeii leziuni fizice și ulterior ar fi împiedicat-o să părăsească locuința.
A fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent asupra vieții și integrității femeii, fiind de acord cu emiterea unui ordin provizoriu de protecție față de bărbat, cu monitorizare electronică”, a anunțat IJP Prahova.
Citiți și: O prahoveancă bătută și lovită cu mașina de un bărbat, la Baba Ana, a murit câteva ore mai târziu
Suspectul, un bărbat de 34 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu. El este cercetat în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și lipsire de libertate în mod ilegal.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană