Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

rolul Uniunii Europene la Zbor Hub Ploiești
Categorie: Actual
  • Zbor Hub Ploiești găzduiește luni, 15 decembrie, un atelier dedicat rolului Uniunii Europene în dezvoltarea comunităților locale.

  • Activitatea va începe de la ora 11:00, sub titlul „UE și tinerii: cum dezvoltă comunitățile?”, și este organizată cu sprijinul asociației Eurospirit și al Europuls - Centrul de Expertiză Europeană.

 

Evenimentul își propune să le ofere tinerilor o înțelegere clară și aplicată a modului cum politicile europene influențează direct viața comunităților locale, de la finanțări și proiecte de dezvoltare până la mecanismele de decizie de la nivelul Uniunii Europene.

În cadrul atelierului, participanții vor afla ce este politica de coeziune, cum sunt distribuite fondurile europene și ce impact au proiectele europene la nivel local, iar partea teoretică va fi completată de un exercițiu de tip role-play, în care tinerii vor simula procese de decizie specifice instituțiilor europene.

Atelierul va fi susținut de Francesca Cristea și Antonia Călin, două specialiste cu experiență în politici europene și programe dedicate tinerilor.

K8dqKKV4yTjZZHC4xlOYTQxfU.png 

Francesca Cristea este, din septembrie 2022, Head of Policy & Programs în cadrul Europuls - Centrul de Expertiză Europeană. Activitatea sa vizează coordonarea programelor și proiectelor organizației, elaborarea de briefuri de policy și reprezentarea Europuls în dialogul cu decidenții. Printre domeniile sale de expertiză se numără politicile pentru tineret, viitorul muncii și societatea civilă, fiind autoarea mai multor articole, documente de poziție și whitepapere. În 2023, a fost inclusă în Top Forbes 30 under 30.

Antonia Călin este Project Assistant în cadrul programului EU4Global al Europuls. Absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității din București, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, aceasta urmează un program de master în Afaceri Publice Internaționale. În parcursul său academic și profesional se regăsesc participarea la programe internaționale și implicarea în proiecte de educație civică, comunicare și drepturile omului, precum și o amplă activitate de voluntariat în cadrul Crucii Roșii. Din 2025, face parte din echipa Europuls, după o perioadă de voluntariat.

Mai multe detalii despre cele două și despre echipa Europuls, AICI.

 

Citește și: FJT Prahova își mărește comunitatea / „Hai să construim împreună un sector de tineret mai puternic!”

          
Back To Top