- Curtea de Apel Ploiești a pronunțat, miercuri, hotărârea definitivă în dosarul în care primarul din Ciorani a fost condamnat pe fond pentru instigare la sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.
- Instanța a respins apelul și a decis menținerea hotărârii Judecătoriei Buzău, prin care Marin Voicu a primit o pedeapsă la închisoare cu suspendare și un complementară, care îi interzice temporar dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție publică.
„În baza art.421 pct.1 lit.b Cod proc.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Marin Voicu, Gavrilă Gheorghe Mihnea şi Ristea Romeo, împotriva sentinţei penale nr. 311 din data de 20 martie 2025 pronunţată de Judecătoria Buzău. Dispune ca suma 450 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, precum şi onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 1044 lei numit pentru inculpatul Ristea Romeo să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. În baza art.275 alin.2 C.proc.pen., dispune obligarea inculpaţilor la plata sumei de câte 3000 de lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă” este soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată, în urma hotărârii pronunțate miercuri de Curtea de Apel Ploiești.
Citiți și: Condamnare cu suspendare pentru Marin Voicu, primarul comunei Ciorani
În luna martie, Judecătoria Buzău s-a pronunțat pe fond în acest dosar și l-a condamnat pe Marin Voicu, primarul comunei Ciorani, la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru instigare la sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, dar și pentru instigare la violarea sediului profesional. De asemenea, instanța a decis să-i aplice acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Voicu a candidat, din partea PSD, la alegerile locale din vara lui 2024, fiind ales din nou primar, cu 45,82% din totalul voturilor valabil exprimate la Ciorani. Conform decizie Curții de Apel Ploiești, acesta își va pierde mandatul.
Marin Voicu așteptă, tot de la Curtea de Apel Ploiești, hotărârea definitivă în al doilea dosar, cel de fraudă electorală, în care Judecătoria Mizil l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană