- Sfântul Ştefan, considerat primul diacon şi martir al Bisericii, este prăznuit de ortodocși pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului.
- De origine iudeu, acesta a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim.
Mărindu-se numărul creştinilor după întemeierea Bisericii, a crescut şi numărul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor și astfel, au fost aleşi din cadrul comunităţii, şapte bărbaţi „plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune” care să slujească atât în cadrul slujbelor religioase şi să supravegheze bună orânduiala la mesele comune: Ștefan - primul dintre cei aleși, urmat de Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depăşea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre: ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau şi ajutau la desfăşurarea cultului aparţinând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim, scrie creștinortodox.ro.
Sfântul Ştefan s-a arătat un apărător al credinţei adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat şi S-a înălţat la ceruri pentru mântuirea noastră.
A fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise şi lui Dumnezeu. Atunci când Caiafa a întrebat dacă cele ce se mărturisesc despre El sunt adevărate, Sfântul Ştefan a rostit o lungă cuvântare în care a arătat că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeţi şi că iudeii sunt vinovaţi pentru uciderea Lui. Furioşi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre.
Locul uciderii Sfântului Ştefan a fost în valea lui Iosafat. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o întreită viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său scria „chiliel”, care în limba ebraică înseamnă „cununa”, pentru că într-adevăr el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei, mai scrie sursa citată.
Numele „Ștefan” este de origine grecească - Stephanos - şi înseamnă „coroana”, „ghirlanda”, „cunună”. Peste 500.000 de români poartă acest prenume - sau derivate precum Fane, Fănel, Făinică, Ștefănel sau Ștefania - își sărăbtoresc onomastica pe 27 decembrie.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană