Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, vineri, la Brăila, că, de anul viitor, începând cu clasele a V-a şi a IX-a, când vor fi schimbate planurile cadru, vor fi introduse gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână.
Ministrul a precizat că informaţia trebuia făcută publică miercuri, în şedinţa de Guvern, dar că profesorii din Brăila au aflat în exclusivitate aceste noutăţi, titrează realitatea.net.
„Vom introduce gradual patru ore de educaţie fizică pe săptămână, pentru că, dacă mâine ar fi să facem patru ore de educaţie fizică pe săptămână, primii care ar avea dureri de cap ar fi domnul primar, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi domnul inspector şcolar general, pentru că nu avem deocamdată spaţiile necesare. Ar fi şi o problemă de încadrare, pentru că nu avem suficienţi profesori. Va trebui încet, încet să îi recuperăm, pentru că profesori de educaţie fizică există. Deci, gradual, de la anul, de la a V-a, respectiv de la a IX-a, vom introduce patru ore de educaţie fizică", a declarat Pricopie.
Remus Pricopie a mai spus că se va face în aşa fel încât orele de educaţie fizică să fie cuplate două câte două.
„Adică, nu se duce copilul de patru ori la educaţie fizică, ci se duce de două ori pe săptămână, mai ales că dintr-o oră de educaţie fizică, nu foloseşti decât vreo 25 de minute. Pentru că un copil are nevoie să se dezbrace, să se încălzească, să înceapă exerciţiile, să se dezaburească, să se îmbrace şi să iasă pe uşă fără să răcească. Dacă vei cupla două ore, poţi să faci cam o oră şi zece minute educaţie fizică", a mai spus ministrul pentru sursa citată.
Ideea, anunţată la începutul lunii, a stârnit deja numeroase reacţii în rândul profesorilor, dar şi al elevilor şi părinţilor. În timp ce unii elevi au fost bucuroşi de măsura care le permite, practic, să se joace, alţii au susţinut că nu îi interesează aceste ore şi că pentru ei, sunt pierdere de vreme, mai ales la clasa a XII-a, când unele orele de educaţie fizică mai sunt cedate în favoarea altor materii la care susţinute tezele sau chiar examenul de bacalaureat.
În acelaşi timp, unele şcoli se confruntă cu lipsa spaţiilor în care ar trebui să se desfăşoare aceste ore de sport, elevii fiind scoşi pentru educaţie fizică în curtea şcolii sau fiind duşi în săli de sport improvizate în clasă. În condiţiile în care, anul acesta, ministrul Dezvoltării a anunţat că vor fi sistate investiţiile pentru sălile de sport din mediul rural, se pare că amenajarea, renovarea şi dotarea acestor spaţii va rămâne în exclusivitate în grija autorităţilor locale, fie că au sau nu fonduri alocate pentru aceste investiţii.
Pentru părinţi, două ore de sport mai mult înseamnă lipsă de supraveghere din partea profesorilor sau chiar distragere de la materiile „mai importante" ca limba română sau matematica.