- Un polițist de la Serviciul Rutier al Poliției Ploiești a ajuns în arest în urma unui flagrant organizat de ofițerii DGA.
- Acesta ar fi primit 1.000 de lei mită de la un șofer pe care îl oprise în trafic cu câteva zile în urmă.
Cazul a fost reclamat pe 13 ianuarie, prin Call-center-ul anticorupție iar ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova, sub coordonarea și în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au demarat procedurile, organizat un flagrant în care un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul Rutier, a fost prins în timp ce primea suma de 1.000 de lei, cu titlu de mită, de la o persoană cu calitatea de martor denunțător.
„Suma de bani ar fi fost remisă în scopul neaplicării unei sancțiuni contravenționale pentru o abatere la regimul rutier, faptă constatată anterior, la data de 9 ianuarie 2026, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Față de agentul de poliție a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Citiți și: Flagrant în Ploiești! Doi tineri suspectați că s-au dat drept polițiști au fost blocați în trafic de adevăratele echipaje
Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept”, a precizat DGA Prahova.
Ounerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal și nu înfrânge principiul prezumției de nevinovăție.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană