Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

explozie bloc buzău
Categorie: Actual
  • Deflagrația s-a produs duminică într-un bloc de pe Aleea Industriei, din municipiul Buzău.
  • Din informațiile de până acum, cauza ar fi ar fi o acumulare de gaze.

Pompierii buzoieni au fost alertați duminică, în jurul prânzului, după ce o explozie s-a produs într-un bloc cu patru etaje de la marginea municipiului Buzău.

„La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de pompieri și prim ajutor, intervenția fiind asigurată cu o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.

Din primele verificări, explozia s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze, nefiind urmată de incendiu”, a precizat ISU Buzău.

Pentru siguranța locatarilor, alimentarea cu energie electrică a fost oprită, iar reprezentanții distribuitorului de gaze se află la fața locului pentru efectuarea verificărilor și remedierea situației. 

Citiți și: EXPLOZIE RAHOVA. Compania Distrigaz Sud Rețele, pusă sub învinuire pentru distrugere calificată. Trei persoane au fost reținute

25 de persoane au fost evacuate, iar o femeie de 64 de ani este asistată medical, aceasta prezentând arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului.

Pompierii acționează pentru asigurarea zonei și evaluarea eventualelor pagube. Cauza exactă a producerii exploziei va fi stabilită în urma cercetărilor.

Update. 35 de apartamente au fost afectate. „Pentru persoanele care urmează a fi cazate în spațiile puse la dispoziție de Primăria Municipiului Buzău, a fost asigurată adăpostirea temporară la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău. Pe durata șederii temporare, acestora le-au fost oferite ceai și o masă caldă prin grija administrației publice locale, în vederea asigurării condițiilor minime de confort și siguranță pe fondul temperaturilor extrem de scăzute”; a precizat IJJ Buzău. Locatarii au fost lăsați să intre în locuințe doar pentru a-și lua actele, haine și a-și recupera animalele de companie.

Distrigaz Sud Reţele a venit cu precizări după explozia  produsă duminică dimineaţă la pe Aleea Industriilor din Buzău şi anunţă că a sistat alimentarea cu gaze pentru 83 de locuinţe până la remediarea problemelor la instalaţia de gaze.

Potrivit Distrigaz Sud Reţele, incidentul a fost semnalat la ora 10:35, la un apartament situat la etajul al doilea al blocului GEROM. Echipele de intervenţie au ajuns de urgenţă la faţa locului şi au luat măsuri imediate de siguranţă, izolând zona şi oprind alimentarea cu gaze a imobilului la ora 11:03, prin sigilarea robinetului de branşament. În urma verificărilor, specialiştii au stabilit că explozia a fost provocată de o acumulare de gaze naturale, cauzată de un defect la instalaţia de utilizare individuală a apartamentului afectat, scrie News.ro
 

Reprezentanţii Distrigaz au precizat că nu au fost identificate pierderi de gaze pe reţeaua de distribuţie şi nici în apartamentele învecinate, la subsol sau în proximitatea imobilului.

Alimentarea cu gaze va rămâne sistată până la remedierea defecţiunilor de către o firmă autorizată A.N.R.E. şi până la transmiterea documentelor justificative către operatorul de distribuţie. Conform legislaţiei în vigoare, instalaţia comună de utilizare este în responsabilitatea proprietarilor, nu a companiei de distribuţie.

Foto: ISU Buzău

Back To Top