- Apelul salvamontiștilor nu a rămas fără ecou.
- În ultimele zile, oamenii s-au mobilizat, și astfel a fost strânsă suma necesară pentru intervenția chirurgicală de care depinde viața tânărului salvator.
Salvamont România a anunțat, luni, că Ștefan a ajuns la clinica din București, a început primul set de investigații, iar mâine este deja programat pentru intervenție.
Citiți și: De această dată, salvatorul trebuie salvat. La numai 30 de ani, Ștefan are o tumoră cerebrală agresivă care-i pune viața în pericol
„Acest pas, atât de important pentru el și pentru noi, a fost posibil datorită vouă.
Apelul nostru a avut un ecou profund în rândul dumneavoastră, iar sprijinul extraordinar pe care ni l-ați oferit ne-a copleșit. Prin generozitatea și implicarea voastră, ne-ați oferit nu doar o siguranță financiară, ci și liniștea sufletească de care aveam atât de multă nevoie pentru a putea depăși această primă etapă dificilă și pentru a începe drumul recuperării lui Ștefan cu speranță și încredere.
Fiecare mesaj, fiecare distribuire și fiecare gest de susținere au însemnat enorm pentru noi. Ne-ați arătat că nu suntem singuri și că, atunci când oamenii se unesc pentru o cauză, se pot întâmpla adevărate minuni.
Vă mulțumim din inimă tuturor pentru bunătate, empatie și solidaritate.
Datorită vouă, Ștefan este acum pe mâna unui colectiv de doctori foarte buni și are o șansă reală spre un viitor mai luminos”, au transmis reprezentanții Dispeceratului Național Salvamont.
Zilele trecute, salvamontiștii au lansat un apel, cerând sprijin pentru colegul lor, Ștefan Geană, diagnosticat cu o tumoră cerebrală.
Foto: Salvamont România - Dispeceratul Național Salvamont
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană