- Conducerea ISU Prahova a prezentat, vineri, bilanțul acțiunilor de prevenire derulate în ultimele luni, în contextul evenimentelor și a perioadei de concedii din timpul sărbătorilor de iarnă.
- Din păcate, sute de nereguli au fost depistate în timpul verificărilor, valoarea amenzilor ajungând la peste 1,6 milioane lei.
Inspectorul șef al ISU Prahova, col. Florin Chivu, și maiorul Gabriel Radu, șeful Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au prezentat, vineri, bilanțul acțiunilor de control din perioada decembrie - ianuarie. Campania de verificări a fost organizată având în vedere creșterea riscurilor specifice sezonului rece, precum și afluxul ridicat de persoane generat de sărbătorile de iarnă.
„Acțiunile desfășurate au avut ca obiectiv principal evaluarea modului în care sunt respectate cerințele legale privind securitatea la incendiu, precum și identificarea situațiilor care pot favoriza apariția unor evenimente nedorite, cu impact major asupra siguranței publice. Verificările au vizat, printre altele, funcționarea corespunzătoare a instalațiilor de apărare împotriva incendiilor, starea căilor de evacuare, asigurarea condițiilor pentru evacuarea în siguranță a persoanelor, precum și exploatarea în parametri de siguranță a instalațiilor electrice, de încălzire și ventilație.
În perioada supusă analizei, inspectorii de prevenire au efectuat 77 de controale de fond și tematice, în urma cărora au fost identificate 263 de nereguli. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 192 de avertismente și 71 de amenzi contravenționale, valoarea totală a sancțiunilor aplicate ridicându-se la 1.654.000 de lei. De asemenea, alte 36 deficiențe sesizate în timpul controalelor au fost remediate pe loc. Neregulile constatate, în cele mai multe cazuri, au vizat: lipsa autorizației de securitate la incendiu, lipsa verificărilor instalațiilor electrice și a celor de stingere, prezența improvizațiilor la nivelul instalațiilor electrice etc.”, a precizat șeful ISU Prahova.
Citiți și: Sindicatul „Diamantul”: Jocul cu focul în Guvernul PNLD-PSD-USR. Cazul ISU Prahova este simptomatic pentru întregul dezastru
Acesta a menționat că, pe lângă verificările tematice, au existat și controale efectuate în urma unor sesizări către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, privind nerespectarea reglementărilor de siguranță la incendii.
Sezon de tragedii
Din păcate, în această iarnă, în județul Prahova au fost înregistrate și numeroase incendii soldate cu victime. Mai mulți prahoveni și-au pierdut viața, în ultimele săptămâni, în locuințele cuprinse de flăcări.
„Pe perioada sezonului rece, cele mai multe incendii se produc la locuințe, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, atenția a fost concentrată asupra riscurilor generate de coșurile de fum necurățate și de instalațiile electrice improvizate sau defecte.
Pentru reducerea riscului de producere a incendiilor, cetățenii sunt îndemnați să efectueze periodic verificarea, curățarea și întreținerea coșurilor de fum, precum și să utilizeze exclusiv instalații electrice și aparate de încălzire aflate în stare bună de funcționare, fără improvizații. Reamintim că este interzisă folosirea sobelor, reșourilor, caloriferelor electrice sau a altor surse de încălzire defecte, supraalimentate sau lăsate nesupravegheate. De asemenea, rețeaua electrică nu trebuie suprasolicitată prin utilizarea simultană a mai multor consumatori de mare putere. Pentru siguranța locuinței, pe timpul nopții sau la plecarea de acasă, focul din sobe trebuie stins, iar aparatele electrice de încălzire trebuie scoase din priză. O atenție sporită trebuie acordată copiilor, care trebuie supravegheați în permanență”, a precizat inspectorul șef al ISU Prahova.
Acesta a subliniat că, în unele cazuri, prima intervenție poate fi decisivă pentru salvarea vieților omenești.
„Această primă intervenție trebuie să se realizeze ținând cont, în primul rând, astfel încât salvatorul să nu se pună în pericol. Ar fi bine dacă se poate să acționăm în primă fază. Noi avem o vorbă: Un început de incendiu poate fi stins cu un pahar de apă, iar după câteva minute este nevoie de o autospecială”, a subliniat șeful ISU Prahova.
Declarațiile complete pot fi urmărite AICI.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană